Powered By Blogger

marți, 13 iunie 2017

DE DRAGUL TĂU

Înflorit-au dalbii crini, timpuriu de astă dată
Răsfățatu-m-au miresme..ucigând păreri de rău
Îți mai amintești iubite cât eram de tulburată
Când plecai de lângă mine?!..Mă topeam de dragul tău...

Nu-mi plăcea vântul ce aprig îmi rotea părul inele
Și nici noaptea..fără tine! Îmi simțeam sufletul greu
Nu-mi plăceau stelele-n ceruri..mă înfioram de ele
Dar le-am acceptat în suflet..le-am iubit,de dragul tău!

Erau zile nesfârșite..îmi doream să văd pământul
Deschizându-se spre mine..să-mi înghită dorul greu
Apăreai ca o nălucă..tainic răvășindu-mi gândul
Azi m-am prins de firul vieții..respirând de dragul tău!

13.06.2017
de Oana Adriana Alexandrescu
Focșani.
Imagine: sursă Internet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu